Epitafele pentru cruci sunt scurte inscripții sau versuri comemorative plasate pe monumente funerare, în special pe cruci, pentru a omagia și comemora persoanele decedate. Aceste epitafe au rolul de a transmite un mesaj sau de a evidenția anumite aspecte ale vieții sau personalității celui răposat. Ele sunt, în esență, o modalitate de a perpetua memoria și de a oferi un omagiu durabil în cadrul spațiului sacru al cimitirului. Epitafele pot varia în ton și stil, de la exprimări de durere și regret la amintiri fericite și recunoștință, reflectând diversitatea emoțiilor și experiențelor asociate pierderii unei persoane dragi.

Epitafe cruci funerare

Daca sufletul meu Doamne
Prea devreme Tu l-ai vrut
Mângâie Tu Doamne sfinte
Pe cei care m-au pierdut.

N-am vrut sa plec
De lângă voi,
Sa trec in neființa,
Eu m-as întoarce înapoi
Dar nu e cu putința.

Sub aceasta piatra rece
In acest tăcut mormânt
Doarme tot ce-a fost mai dulce
Si mai scump pe acest pământ.

Ferice de acum încolo de morții, care mor in Domnul!
Caci daca credem ca Isus a murit si a înviat,
credem si ca Dumnezeu va aduce înapoi împreuna
cu Isus pe cei ce au adormit cu El.

Ai plecat din casa noastră
Fără a spune un cuvânt
Ai lăsat durere-n suflet
Cat trăim pe-acest pământ.

Din întreaga noastră viată
Ce-am muncit pe-acest pământ
A rămas ca amintire
Crucea sfântă pe mormânt.

O scoica albastra e inima mea,
O perla măiastra, iubirea din ea.
Scoica se sparge de stâncile reci,
Iubirea din ea rămâne in veci.

Sub o lespede de piatra,
Doarme o mama si un tata,
Dar părinții mei nu mor,
Ei trăiesc prin fii lor.

Am trăit gândind,
muncind si iubind
voi pleca cu speranța,
ca a rămas măcar ceva,
din fiecare!

Ne-a fost lumea atât de draga,
Si-am muncit o viata-ntreaga.
Din lume noi ne vom duce,
Însoțiți numai de-o cruce.

Ai plecat din lume cu durere grea,
Dar ne-ai lăsat un nume ce-I scris pe crucea ta.
Si crucea ta stă dreaptă, cu aripile-n vânt
Si cu drag ne-așteaptă la tristul tău mormânt.

Tu te-ai supus destinului cuminte,
C-ai fost chemat de bunul Dumnezeu.
Iar noi aprindem candela aducerii aminte,
Din luminița sufletului tău

Îmi va fi dor de soare,
De lună și de stele
De câmpuri, munți, de mare,
Și viers de păsărele…

Pe cer când soarele-i apus,
De ce să plângi privind în sus?
Mai bine ochii-n jos să-i pleci,
Să vezi pământul pe-unde treci,
El nu e mort’ trăiește-n veci
E numai dus

Am scurs de când te-am legănat
Pe fată-mi lacrimi în șir
Tu pleci și nu te-am sărutat
Și ce-mi rămâne suvenir