Cele 7 Rugaciuni ale Parintelui Arsenie Boca pe zile

Rugăciunile rostite de Părintele Arsenie Boca în fiecare zi a săptămânii:

Rugăciunea pe care Sfântul Părinte o rostea în fiecare zi de LUNI!

„Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotștiitorul, făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor. Și într-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, Unul născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toți vecii.

Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o Ființă cu Tatăl, prin Care toate S-au făcut. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara, și S-a făcut Om.

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont, și a pătimit și S-a îngropat, și a înviat a treia zi, după Scripturi. Și S-a suit la ceruri, și șade de-a dreapta Tatălui. Și iarăși va să vină cu slavă să judece vii și cei trecuți în neființă, a Cărui împărăție nu v-a avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel Ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin Prooroci.

Într-Una sfântă, sobornicească și apostolică Biserică. Mărturisesc, întru iertarea păcatelor. Aștept învierea celor adormiți și viața veacului ce va să fie.

Amin!”

Rugăciunea pe care Sfântul Părinte o rostea în fiecare zi de MARȚI!

„Iartă-mă, Doamne pentru tot ce puteam să văd și nu am văzut! Pentru tot ce puteam să aud și nu am auzit! Pentru tot ce puteam să simt și nu am simțit! Pentru tot ce aș fi putut să înțeleg și nu am înțeles! Pentru tot ce puteam să conștientizez și nu am conștientizat!

Pentru iertarea pe care aș fi putut să o dau și nu am dat-o! Pentru bucuria pe care aș fi putut să o trăiesc și nu am trăit-o! Pentru Lumina pe care aș fi putut să o primesc și nu am primit-o! Pentru viața pe care aș fi putut să o ocrotesc și nu am ocrotit-o!

Pentru visele pe care mi le-aș fi putut împlini și nu le-am împlinit! Pentru necunoscutul în care aș fi putut să pășesc și din teamă nu am îndrăznit să pășesc! Pentru iubirea pe care aș fi putut să o exprim și nu am exprimat-o! Pentru tot ce puteam să creez bun și frumos și nu am creat pentru gloria Ta, Doamne și a Împărăției Tale Divine!

Dumnezeu, Tatăl nostru, plimbându-se prin casa mea îmi va lua toate grijile și va vindeca toate bolile mele și ale familiei mele în Numele lui Iisus,

Amin!”

Rugăciunea pe care Sfântul Părinte o rostea în fiecare zi de MIERCURI!

„Stăpână Preabinecuvântată, pururea Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut mai presus de cuvânt pe Dumnezeu-Cuvântul spre mântuirea noastră şi darul Lui mai presus decât toţi din belşug l-ai primit, ceea ce eşti o mare de daruri dumnezeieşti şi râu de minuni pururea curgător, revărsând bunătatea ta tuturor celor ce cu credinţă aleargă la tine!

Căzând la icoana ta cea de minuni făcătoare, ne rugăm ţie, întru tot înduratei Maici a Stăpânului Celui iubitor de oameni: revarsă asupra noastră, Stăpână, prea bogate milele tale şi cererile noastre cele aduse ţie, celei Grabnic Ascultătoare, grăbeşte a le împlini, întocmindu-le fiecăruia spre folos, spre mângâiere şi mântuire.

Cercetează-ne, preabună, pre noi robii tăi, cu darul tău, şi dă celor neputincioşi tămăduire şi sănătate desăvârşită, linişte celor înviforaţi, celor robiţi slobozire, şi mângâie pe toţi cei ce pătimesc în felurite chipuri.

Izbăveşte, Atotmilostivă Stăpână, toate oraşele, satele și ţara aceasta, de cutremur, de vătămare, de potop, de foc, de sabie şi de alte pedepse vremelnice şi veşnice, şi de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, întorcând mânia lui Dumnezeu prin mijlocirea ta cea de Maică.

Şi slobozeşte pre robii tăi (spune aici numele celor doriți de tine) şi mă slobozeşte pre mine robul tău (spune numele tău) de toată boala sufletească, de năvălirea patimilor şi de căderea în păcat, ca fără împiedicare întru dreapta credinţă trăind veacul acesta, să ne învrednicim şi în cel viitor de bunătăţile cele veşnice, cu harul şi cu iubirea de oameni a Fiului şi Dumnezeului Tău, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, dimpreună cu Cel fără de început al Său Părinte şi cu Prea Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin!”.

Rugăciunea pe care Sfântul Părinte o rostea în fiecare zi de JOI!

„Preasfânta Stăpâna mea de Dumnezeu Născătoare, cu sfintele și preaputernicele tale rugăciuni izgonește de la mine, smeritul și ticălosul robul Tău, deznădăjduirea, uitarea, necunoștința, nepurtarea de grijă și toate gândurile cele întinate, cele rele și hulitoare de la ticăloasa mea inimă și de la întunecata mea minte.

Și stinge văpaia poftelor mele, că sărac sunt și ticălos.

Și mă izbăvește de multe rele și aduceri-aminte și năravuri, și de toate faptele cele rele mă slobozește.

Că binecuvântată ești de toate neamurile, preacinstitul tău nume se slăvește în vecii vecilor.

Amin!”

Rugăciunea pe care Sfântul Părinte o rostea în fiecare zi de VINERI!

„Preacurată Născătoare de Dumnezeu, casa pe care Înțelepciunea lui Dumnezeu Sieși Și-a zidit-o, dătătoarea darurilor duhovnicești, ceea ce de la cele lumești la cele dinainte de lume mintea noastră o înalți și pe toți la cunoștința înțelepciunii îi ridici!

Primește această cântare de rugăciune de la noi, nevrednicii robii Tăi, care cu credință și cu smerenie ne închinăm în fața Preacinstitei Tale icoane! Înduplecă-L pe Fiul Tău și Dumnezeul nostru să le dea mai marilor noștri înțelepciune și putere, judecătorilor dreptate și necăutare la fața omului, păstorilor înțelepciune duhovnicească, râvnă și bună pază a sufletelor noastre, învățătorilor smerită înțelepciune, fiilor ascultare și nouă tuturor Duhul chibzuinței și al evlaviei, duhul smereniei și al blândeții, duhul curăției și al adevărului.

Și acum, Maică Prealaudată, dă-ne buna sporire a minții, pe cei aflați în vreajbă și în dezbinare împacă-i, unește-i și pune între ei o legatură de iubire nedesparțită, pe cei rătăciți din nesocotință întoarce-i spre lumina adevărului lui Hristos, povățuiește-i frica de Dumnezeu, înfrânarea și hărnicia, dă-le cuvântul înțelepciunii și cunoștințe folositoare de suflet celor ce le cer, luminează-ne cu bucuria cea nepieritoare, Cea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai slavită decât Serafimii.

Iar noi, văzând faptele minunate și preachibzuita înțelepciune a lui Dumnezeu în lume și în viața noastră, să ne înstrăinăm de deșertăciunea pământească și de prisositoarele griji lumești și să ne ridicăm mințile și inimile noastre spre cer, pentru ca, prin ocrotirea și ajutorul Tău, laudă, mulțumire și închinare pentru toate să-i aducem Întreit Slăvitului Dumnezeu și Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor.

Amin!”

Rugăciunea pe care Sfântul Părinte o rostea în fiecare zi de SÂMBĂTĂ!

„Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi, toată ziua, să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, că nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus tină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.

Doamne, Cel ce vii în taină, ai mila de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumină prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie!

Amin!”

Rugăciunea pe care Sfântul Părinte o rostea în fiecare zi de DUMINICĂ!

„Doamne, Tu ești mare, Tu eşti Dumnezeu, Tu eşti Tatăl.

Pe Tine te rugăm, prin mijlocirea Sfinţilor Arhangheli Mihail, Gavril şi Rafail să ne eliberezi de tot răul care ne-a robit de neliniste, de tristeţe şi de obsesii.

Te rugăm, izbăveşte-ne, Doamne, de ură, de desfrânare şi de invidie!

Te rugăm, izbăveşte-ne, Doamne, de gelozie, de mânie şi de frică!

Te rugăm, izbăveşte-ne, Doamne, de orice formă de destrăbălare!

Te rugăm, izbăveşte-ne, Doamne, de farmece şi de vrăjitorie!

Te rugăm, izbăveşte-ne, Doamne, de destrămarea familiei şi de orice rău ascuns!

Te rugăm, izbăveşte-ne, Doamne, de toate relele acestei lumi!

Tu, Doamne, care ai spus «Pacea Mea o las Vouă, pacea Mea o dau vouă!», dăruieşte-ne prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria elibararea de orice formă a răului și bucuria veşnică, întru împărăţia Ta!

Amin!”