Slujba de inmormnatare

Rânduiala binecuvântării şi sfinţirii crucii ce se aşază la mormânt

Preotul îmbrăcat în epitrahil şi felon, stând cu faţa spre răsărit şi cădind crucea cea nouă, face obişnuitul început: Binecuvântat este Dumnezeul nostru…, Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…, Că a Ta este împărăţia…

Apoi se cântă troparul crucii, glasul 1:

Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta. Biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte. Şi cu Crucea Ta, păzeşte pe poporul Tău.

Slavă…

Condacul crucii, glasul al 4‑lea:

Cel ce Te‑ai înălţat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou, numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruieşte, Hristoase, Dumnezeule. Veseleşte cu puterea Ta pe binecredincioşii creştini, dăruindu‑le lor biruinţă asupra celui potrivnic, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruinţă.

Diaconul rosteşte ectenia pentru morţi, iar preotul zice rugăciunea: Dumnezeul duhurilor… Şi ecfonisul: Că Tu eşti învierea, viaţa şi odihna…

Apoi preotul citeşte această

Rugăciune

Domnului să ne rugăm.

(letrină două rânduri) Doamne, Dumnezeul slavei, Părinte atotţiitorule, Dumnezeule Savaot, Cel ce ai preînchipuit prin pomul vieţii cel din mijlocul raiului, de viaţă făcătoarea Cruce, pe care preaiubitul Tău Fiu, fiind răstignit, a murit, şi cu moartea pe moarte a omorât; Cel ce ai dăruit Bisericii Tale Crucea armă nebiruită, întărire în credinţă, nădejde tare de mântuire şi dătătoare de viaţă; pentru aceea şi noi slujitorii Tăi, care fără vrednicie ne‑am împărtăşit de harul Tău cel atât de mare, aducând cinstire şi mulţumire slavei Tale, cu smerită închinare Te rugăm: trimite harul Preasfântului Tău Duh, şi, căutând cu milostivire la crucea aceasta care va însemna mormântul adormitului robului Tău (N), care se odihneşte aici (sau: adormitei roabei Tale (N), care odihneşte aici), binecuvinteaz‑o şi o sfinţeşte pe ea ca să fie: semn puternic şi înfricoşător împotriva tuturor duşmanilor celor văzuţi şi celor nevăzuţi, alungare şi îndepărtare a tuturor uneltirilor şi ispitelor diavoleşti; iar pentru dreptcredincioşii Tăi să fie ajutor, întărire în credinţă, sprijinire în nădejde, biruinţă în ispite şi sporire în toate virtuţile; iar pentru toţi cei ce se vor închina şi vor aduce rugăciuni înaintea crucii acesteia, fii ascultător, plin de milostivire şi bogat dăruitor al tuturor celor cerute spre mântuire. Şi după cum prin Cruce ai izbăvit lumea de osânda păcatului, aşa şi pe robii Tăi, care au făcut cu credinţă crucea aceasta şi au ridicat‑o aici din dragoste pentru adormiţii robii Tăi care odihnesc aici, arată‑i, cu puterea Crucii preaiubitului Tău Fiu, totdeauna biruitori împotriva păcatului, şi le dăruieşte toate darurile Tale cele pământeşti şi cereşti, învăţând totdeauna la bine pe toţi cei binecredincioşi şi îndrumându‑i la dobândirea cununilor cereşti. Că Tu eşti izvorul sfinţeniei şi dătătorul bogat al darurilor şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preotul, stropind cu apă sfinţită crucea, zice de trei ori:

Se sfinţeşte crucea aceasta cu harul Sfântului Duh, prin stropirea cu această apă sfinţită, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

După aceea se face otpustul: Cel ce pentru mântuirea noastră de bunăvoie S‑a răstignit pe lemnul Crucii şi morţii S‑a dat şi a înviat a treia zi din morţi, Hristos, Adevăratul Dumnezeul nostru… Şi după otpust, preotul zice: Întru fericită adormire veşnică odihnă… şi se cântă: Veşnica pomenire (de 3 ori), apoi se face sfârşitul: Pentru rugăciunile…

Rugăciunea care se citeşte de către preot la împărţirea hainelor şi a altor lucruri pentru cei adormiţi în Domnul

Domnului să ne rugăm…

(letrină două rânduri) Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce stăpâneşti peste cei morţi şi peste cei vii, Care dai hrană celor flămânzi şi îmbrăcăminte celor goi, binecuvintează hainele acestea ca să le poarte cei ce le vor îmbrăca, iar pe adormitul robul Tău (N), îmbracă‑l în veşmântul nestricăciunii şi în haină înfrumuseţată cu lumină şi‑l aşază în locaşul Tău, ca să se bucure în veci întru desfătarea bunătăţilor Tale şi întru odihnă. Binecuvintează, Doamne, şi celelalte lucruri câte se vor mai împărţi pentru adormitul robul Tău (N), ca să‑i fie lui de pomenire şi spre iertarea păcatelor. Dăruieşte, Doamne, sănătate şi celor ce vor purta aceste daruri de haine, spre pomenirea numelui adormitului. Dăruieşte şi adormitului răspuns bun la înfricoşătoare judecata Ta; uşurează‑l, Doamne, de păcatele ce a făcut cu lucrul, cu cuvântul sau cu gândul. Că numai Tu singur eşti fără de păcat, Hristoase Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Litia mică pentru morţi

Se face în toate zilele peste an, seara după sfârşitul Vecerniei şi dimineaţa după sfârşitul Utreniei, în zilele obişnuite; iar în zilele de sărbătoare, precum în duminicile când se cântă polieleu şi doxologie, la sărbătorile cele mari, la înainte‑prăznuire şi după‑prăznuire, Litia aceasta pentru morţi nu se face.

Rânduiala ei este următoarea:

Seara după sfârşitul Vecerniei şi dimineaţa după sfârşitul Utreniei, preotul ia cădelniţa cu tămâie şi ecleziarhul ia sfeşnicul cu lumânarea aprinsă, mergând înaintea preotului ce‑şi are pus pe sine epitrahilul; iar cântăreţii urmând, cântă o stihiră din cele de la Litia bisericii, preschimbându‑le, o dată una, altă dată alta, de câte ori se face Litia; şi când ajung în tinda bisericii, preotul stă în mijloc şi, după terminarea stihirii, zice:

Binecuvântat este Dumnezeul nostru… Şi îndată: Sfinte Dumnezeule… (pe glasul stihirii, însă repede în amândouă stranele). Slavă… Şi acum…, Tatăl nostru…, Că a Ta este împărăţia… Şi îndată se cântă troparele acestea ale morţilor, iar preotul cădeşte icoanele din tindă şi poporul.

Troparul, glasul al 4‑lea:

Cu duhurile drepţilor celor ce s‑au săvârşit, odihneşte, Mântuitorule, sufletele robilor Tăi, păzindu‑le pe dânsele întru viaţa cea fericită care este la Tine, Iubitorule de oameni.

Întru odihna Ta, Doamne, unde toţi sfinţii Tăi se odihnesc, odihneşte şi sufletele robilor Tăi, că însuţi eşti iubitor de oameni.

Slavă…

Tu eşti Dumnezeu, Care Te‑ai pogorât la iad şi ai dezlegat durerile celor ferecaţi, Însuţi, şi sufletele robilor Tăi, odihneşte‑le.

Şi acum…, al Născătoarei:

Una curată şi preanevinovată, Fecioară, care ai născut mai presus de fire pe Dumnezeu, roagă‑L să mântuiască sufletele robilor Săi.

Şi îndată diaconul sau preotul zice această ectenie:

Miluieşte‑ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, ne rugăm Ţie, auzi‑ne şi ne miluieşte.

Strana: Doamne miluieşte (de 3 ori).

Încă ne rugăm pentru odihna şi iertarea sufletelor celor din veac adormiţi în dreapta credinţă: a strămoşilor, a moşilor, a părinţilor, a maicilor, a fraţilor, a surorilor, a fiilor şi a tuturor sufletelor celor dintr‑o rudenie şi seminţie cu noi, care mai înainte au adormit în nădejdea învierii şi a vieţii veşnice; a ctitorilor sfântului locaşului acestuia, a miluitorilor şi binefăcătorilor şi a tuturor celor ce s‑au ostenit şi au slujit în sfânt locaşul acesta: arhierei, ieromonahi, preoţi, ierodiaconi, diaconi, monahi şi slujitori ortodocşi creştini, care odihnesc aici şi pretutindeni, şi a robilor lui Dumnezeu care acum se pomenesc (N); şi pentru ca să li se ierte lor toată greşeala cea de voie şi cea fără de voie.

Ca Domnul Dumnezeu să aşeze sufletele şi numele lor în cartea vieţii, în sânurile lui Avraam, în latura celor vii, în împărăţia cerurilor şi în raiul desfătării, unde toţi drepţii se odihnesc.

Mila lui Dumnezeu, împărăţia cerurilor şi iertarea păcatelor lor, de la Hristos, Împăratul cel fără de moarte şi Dumnezeul nostru, să cerem.

Strana: Dă, Doamne

Diaconul sau preotul: Domnului să ne rugăm. Strana: Doamne miluieşte. Apoi preotul citeşte această

Rugăciune

(letrină două rânduri) Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul, Care ai călcat moartea şi pe diavolul l‑ai surpat şi ai dăruit viaţă lumii Tale; Însuţi, Doamne, odihneşte şi sufletele adormiţilor robilor Tăi (N), în loc luminat, în loc cu verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea. Şi orice greşeală au săvârşit ei, cu cuvântul, cu lucrul sau cu gândul, ca un Dumnezeu bun şi iubitor de oameni, iartă‑i. Că nu este om care să fie viu şi să nu greşească; numai Tu eşti fără de păcat, dreptatea Ta este în veac şi cuvântul Tău este adevărul.

Ecfonis:

Că Tu eşti învierea şi viaţa şi odihna adormiţilor robilor Tăi (N), Hristoase Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Părintelui Tău celui fără de început, şi Preasfântului şi bunului şi de‑viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preotul: Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, nădejdea noastră, slavă Ţie.

Strana: Slavă… Şi acum…, Doamne miluieşte…, Părinte, binecuvintează

Preotul:

Cel ce a înviat din morţi, Hristos, Adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, ale sfinţilor, măriţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli, ale preacuvioşilor şi de Dumnezeu purtătorilor părinţilor noştri şi ale tuturor sfinţilor, sufletele robilor Săi cei mutaţi de la noi, în locaşurile drepţilor să le aşeze, în sânul lui Avraam să le odihnească şi cu drepţii să le numere; iar pe noi să ne miluiască, ca un bun şi de oameni iubitor.

Preotul:

Veşnică pomenire, vrednicilor de fericire şi pururea pomeniţilor, părinţilor şi fraţilor noştri (de trei ori).

Dumnezeu să‑i fericească şi să‑i odihnească pe dânşii, iar pe noi să ne miluiască, ca un bun şi de oameni iubitor.

Preotul:

Întru fericită adormire, veşnică odihnă dă, Doamne, adormiţilor şi pururea pomeniţilor ctitorilor sfântului locaşului acestuia, părinţilor şi fraţilor noştri ortodocşi creştini, care odihnesc aici şi pretutindeni şi le fă lor veşnică pomenire.

Strana cântă: Veşnica pomenire… pe glasul al 3‑lea (de 3 ori).

Ecleziarhul, luând sfeşnicul, cădelniţa şi epitrahilul de la preot, le aduce la locul lor, iar preotul stând înaintea uşilor zice:

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte‑ne pe noi.

Rânduiala parastasului

Mergând preotul unde este pregătită coliva şi cădind‑o cruciş, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru…, Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…, Că a Ta este împărăţia…, Doamne miluieşte… (de 12 ori), Psalmul 90: Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt… şi sfârşitul lui: Slavă…, Şi acum…, Aliluia (de 3 ori). Şi îndată ectenia:

Cu pace Domnului să ne rugăm.

Pentru pacea de sus…

Pentru lăsarea şi iertarea greşalelor celor ce întru fericită adormire s‑au mutat, Domnului să ne rugăm.

Pentru pururea pomeniţii robii lui Dumnezeu (N) cei din veac adormiţi în dreapta credinţă: a strămoşilor, a moşilor, a părinţilor, a fraţilor, a ctitorilor acestui sfânt locaş şi a tuturor ortodocşilor creştini, celor ce zac aici şi pretutindenea; pentru odihna, liniştea şi fericirea lor, Domnului să ne rugăm.

La pomenirea Eroilor, se va rosti, în locul ecteniei de mai sus, aceasta:

Pentru fericiţii întru adormire eroii, ostaşii şi luptătorii români, din toate timpurile şi din toate locurile, căzuţi pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea noastră, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să li se ierte lor toată greşeala cea de voie şi cea fără de voie, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca neosândiţi să stea la înfricoşătorul scaun al slavei Domnului, Domnului să ne rugăm.

Pentru cei ce plâng şi se chinuiesc, aşteptând mângâierea lui Hristos, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să se îndepărteze de la ei toată durerea, întristarea şi suspinarea şi să‑i sălăşluiască pe ei unde străluceşte lumina feţei lui Dumnezeu, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca Domnul Dumnezeul nostru să aşeze sufletele lor în loc luminat, în loc de verdeaţă, în loc de odihnă, unde toţi drepţii sălăşluiesc, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să ne izbăvim noi de tot necazul…

Apără, mântuieşte, miluieşte…

Pe Preasfânta, curata… pe noi înşine şi unii pe alţii…

Şi după ecfonisul: Că Tu eşti învierea şi viaţa…, se cântă Aliluia (de 3 ori) pe glasul al 8‑lea, zicând aceste stihuri:

Stih 1: Fericiţi pe care i‑ai ales şi i‑ai primit Doamne.

Stih 2: Şi pomenirea lor din neam în neam.

Stih 3: Sufletele lor întru bunătăţi se vor sălăşlui şi seminţia lor va moşteni pământul.

Apoi aceste tropare, glasul al 8‑lea:

Cela ce prin adâncul înţelepciunii, cu iubirea de oameni toate le chiverniseşti şi ceea ce este de folos tuturor le dăruieşti, Unule Ziditorule, odihneşte, Doamne, sufletele robilor Tăi, că spre Tine nădejdea şi‑au pus, spre Făcătorul şi Ziditorul şi Dumnezeul nostru (de două ori).

Slavă… Şi acum…, al Născătoarei:

Pe tine zid şi liman te avem şi rugătoare bine primită către Dumnezeu, pe Carele L‑ai născut, Născătoare de Dumnezeu nenuntită, ceea ce eşti credincioşilor mântuire.

Apoi diaconul rosteşte ectenia:

Miluieşte‑ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu‑ne Ţie, auzi‑ne şi ne miluieşte.

Încă ne rugăm pentru iertarea păcatelor robilor lui Dumnezeu (N). Pentru ca să li se ierte lor toată greşeala cea de voie şi cea fără de voie.

La pomenirea Eroilor, se va rosti, în locul ecteniei de mai sus, aceasta:

Încă ne rugăm pentru fericiţii întru adormire eroii, ostaşii şi luptătorii români, din toate timpurile şi din toate locurile, căzuţi pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea noastră. Pentru ca să li se ierte lor toată greşeala cea de voie şi cea fără de voie.

Ca Domnul Dumnezeul nostru să aşeze sufletele lor unde drepţii se odihnesc.

Mila lui Dumnezeu, împărăţia cerurilor şi iertarea păcatelor lor, de la Hristos, Împăratul cel fără de moarte şi Dumnezeul nostru, să cerem.

Diaconul: Domnului să ne rugăm, iar preotul zice rugăciunea: Dumnezeul duhurilor… Cântăreţii: Doamne miluieşte, ecfonis: Că Tu eşti învierea, viaţa şi odihna… şi celelalte până la sfârşit.

Urmează Binecuvântările Învierii, pentru cei răposaţi, glasul al 5‑lea cu stihul: Bine eşti cuvântat, Doamne, învaţă‑ne pe noi îndreptările Tale; Ceata sfinţilor a aflat izvorul vieţii…, toate pe rând până la sfârşit (caută‑le la înmormântarea mirenilor, pag. 181‑182). Aliluia (de 3 ori).

După aceea, ectenia pentru morţi şi ecfonisul. Apoi troparul, glasul al 5‑lea: Odihneşte, Mântuitorul nostru, cu drepţii pe robii Tăi…

Urmează: Nu este sfânt… Marea vieţii… ecfonisul: Că sfânt eşti Dumnezeul nostru… Condacul, glasul al 8‑lea: Cu sfinţii odihneşte, Hristoase… Icosul: Tu singur eşti fără de moarte… Aliluia (de 3 ori).

Apoi preotul zice, tămâind: Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii întru cântări cinstind‑o să o mărim. Cântăreţii, în loc de stih, zic: Duhurile şi sufletele drepţilor Te vor lăuda pe Tine, Doamne.

Urmează Irmosul Cântării a 9‑a: Pe Dumnezeu a‑L vedea… şi în continuare: Sfinte Dumnezeule…, Tatăl nostru…, Că a Ta este împărăţia…, troparele: Cu duhurile drepţilor…, Întru odihna Ta, Doamne…, Slavă… Tu eşti Dumnezeu, Care Te‑ai pogorât la iad…, Şi acum…, Una curată şi preanevinovată, Fecioară… (caută‑le la pag. 290).

Diaconul rosteşte ectenia pentru morţi, iar preotul rugăciunea: Dumnezeul duhurilor şi ecfonisul: Că Tu eşti învierea, viaţa…

Diaconul rosteşte: Domnului să ne rugăm, iar preotul citeşte rugăciunile de iertare (caută la pag. 195‑197). După aceea preotul: Înţelepciune. Cântăreţii: Ceea ce eşti mai cinstită… Preotul: Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, nădejdea noastră, slavă Ţie. Cântăreţii: Slavă… Şi acum…, Doamne miluieşte (de 3 ori), Părinte binecuvintează… Şi otpustul: Cel ce a înviat din morţi… Şi după otpust, preotul zice: Întru fericita adormire, veşnică odihnă… Şi se cântă: Veşnica pomenire (de 3 ori), făcând sfârşitul: Pentru rugăciunile

Alte Evanghelii

care pot fi citite ca adaos de podoabă la stâlpi, precum şi în drum spre locul de înmormântare

1. Din Sfânta Evanghelie de la Ioan

(V, 17‑24)

(letrină două rânduri) Zis‑a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez. Deci pentru aceasta căutau şi mai mult iudeii să‑L omoare, nu numai pentru că dezlega sâmbăta, ci şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, făcându‑Se pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu. A răspuns deci Iisus şi le‑a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă nu va vedea pe Tatăl făcând; căci cele ce face Acela, acestea le face şi Fiul întocmai. Că Tatăl iubeşte pe Fiul şi‑I arată toate câte face El şi lucruri mai mari decât acestea va arăta Lui, ca voi să vă miraţi. Căci, după cum Tatăl scoală pe cei morţi şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă celor ce voieşte. Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat‑o Fiului. Ca toţi să cinstească pe Fiul, precum cinstesc pe Tatăl. Cel ce nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe Tatăl, Care L‑a trimis. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M‑a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s‑a mutat din moarte la viaţă.

(2) Din Sfânta Evanghelie de la Ioan

(VI, 40‑44)

(letrină două rânduri) Zis‑a Domnul către iudeii care crezuseră într‑Însul: Aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Deci iudeii murmurau împotriva Lui, fiindcă zisese: Eu sunt pâinea ce s‑a coborât din cer. Şi ziceau: Au nu este Acesta Iisus, fiul lui Iosif, şi nu ştim noi pe tatăl Său şi pe mama Sa? Cum spune El acum: M‑am coborât din cer? Iisus a răspuns şi le‑a zis: Nu murmuraţi între voi. Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu‑l va trage Tatăl, Care M‑a trimis, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.

(3) Din Sfânta Evanghelie de la Luca

(XII, 16‑21)

(letrină două rânduri) Zis‑a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i‑a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n‑am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele; şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte‑te, mănâncă, bea, veseleşte‑te. Iar Dumnezeu i‑a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce‑şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.

(4) Din Sfânta Evanghelie de la Matei

(XXII, 23‑33)

(letrină două rânduri) În vremea aceea, s‑au apropiat de Iisus saducheii, cei ce zic că nu este înviere, şi L‑au întrebat, zicând: Învăţătorule, Moise a zis: Dacă cineva moare neavând copii, fratele lui să ia de soţie pe cea văduvă şi să ridice urmaşi fratelui său. Deci erau, la noi, şapte fraţi; şi cel dintâi s‑a însurat şi a murit şi, neavând urmaş, a lăsat pe femeia sa fratelui său. Asemenea şi al doilea şi al treilea, până la al şaptelea. În urma tuturor a murit şi femeia. La înviere, deci, a cărui dintre cei şapte va fi femeia? Căci toţi au avut‑o de soţie. Răspunzând, Iisus le‑a zis: Vă rătăciţi, neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Căci la înviere nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer. Iar despre învierea morţilor, au n‑aţi citit ce vi s‑a spus vouă de Dumnezeu, zicând: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov? Nu este Dumnezeul morţilor, ci al viilor. Iar mulţimile, ascultându‑L, erau uimite de învăţătura Lui.

(5) Din Sfânta Evanghelie de la Matei

(XXIV, 27‑33; 42‑51)

(letrină două rânduri) Zis‑a Domnul ucenicilor Săi: Precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Că unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă. Şi va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trâmbiţă şi vor aduna pe cei aleşi ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini. Învăţaţi de la smochin pilda: Când mlădiţa lui se face fragedă şi odrăsleşte frunze, cunoaşteţi că vara este aproape. Asemenea şi voi, când veţi vedea toate acestea, să ştiţi că este aproape, la uşi. Privegheaţi deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru. Aceea cunoaşteţi, că de‑ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte vine furul, ar priveghea şi n‑ar lăsa să i se spargă casa. De aceea, şi voi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni. Cine, oare, este sluga credincioasă şi înţeleaptă pe care a pus‑o stăpânul peste slugile sale, ca să le dea hrană la timp? Fericită este sluga aceea pe care venind stăpânul său, o va afla făcând aşa. Adevărat zic vouă că peste toate avuţiile sale o va pune. Iar dacă acea slugă, rea fiind, va zice în inima sa: Stăpânul meu întârzie, şi va începe să bată pe cei ce slujesc împreună cu el, să mănânce şi să bea cu beţivii, veni‑va stăpânul slugii aceleia în ziua când nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu‑l cunoaşte, şi o va tăia din dregătorie şi partea ei o va pune cu făţarnicii. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.

(6) Din Sfânta Evanghelie de la Matei

(VI, 22‑33)

(letrină două rânduri) Zis‑a Domnul către dânşii: Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu‑se, poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s‑a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc păgânii; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.

(7) Din Sfânta Evanghelie de la Ioan

(VI, 48‑54)

(letrină două rânduri) Zis‑a Domnul către iudeii care crezuseră în El: Eu sunt pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit. Pâinea care se coboară din cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu moare. Eu sunt pâinea cea vie, care s‑a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu. Deci iudeii se certau între ei, zicând: Cum poate Acesta să ne dea trupul Lui să‑l mâncăm? Şi le‑a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.

(8) Din Sfânta Evanghelie de la Luca

(XIV, 1, 12‑15)

(letrină două rânduri) În vremea aceea a intrat Iisus, într‑o sâmbătă, în casa uneia dintre căpeteniile fariseilor, ca să mănânce pâine; şi a zis celui ce‑L chemase: când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe rudele tale, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei, la rândul lor, pe tine şi să‑ţi fie ca răsplată. Ci, când faci un ospăţ, cheamă pe săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi, şi fericit vei fi că nu pot să‑ţi răsplătească. Căci ţi se va răsplăti la învierea drepţilor. Şi auzind acestea, unul dintre cei ce şedeau cu El la masă I‑a zis: Fericit este cel ce va prânzi în împărăţia lui Dumnezeu!

(9) Din Sfânta Evanghelie de la Matei

(XXV, 31‑46)

Zis‑a Domnul: Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi‑i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de‑a dreapta Sa, iar caprele de‑a stânga. Atunci va zice împăratul celor de‑a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi‑aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi‑aţi dat să beau; străin am fost şi M‑aţi primit; gol am fost şi M‑aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M‑aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te‑am văzut flămând şi Te‑am hrănit? Sau însetat şi Ţi‑am dat să bei? Sau când Te‑am văzut străin şi Te‑am primit, sau gol şi Te‑am îmbrăcat? Sau când Te‑am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă: Întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie, Mi‑aţi făcut. Atunci va zice şi celor de‑a stânga: Duceţi‑vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi‑aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi‑aţi dat să beau; străin am fost şi nu M‑aţi primit; gol, şi nu M‑aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M‑aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te‑am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi‑am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: întrucât nu aţi făcut unuia din aceştia prea mici, nici Mie nu Mi‑aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică.

(10) Din Sfânta Evanghelie de la Matei

(V, 42‑48)

(letrină două rânduri) Zis‑a Domnul: Celui care cere de la tine, dă‑i; şi de la cel ce voieşte să se împrumute de la tine, nu întoarce faţa ta. Aţi auzit că s‑a zis: Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău. Iar Eu vă zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cel ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi‑vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru? Şi dacă îmbrăţişaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Au nu fac şi păgânii acelaşi lucru? Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.

(11) Din Sfânta Evanghelie de la Matei

(XIII, 44‑54)

(letrină două rânduri) Zis‑a Domnul pilda aceasta: Asemenea este împărăţia cerurilor cu o comoară ascunsă în ţarină, pe care, găsind‑o un om, a ascuns‑o, şi de bucuria ei se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea. Iarăşi este asemenea împărăţia cerurilor cu un neguţător care caută mărgăritare bune. Şi aflând un mărgăritar de mult preţ, s‑a dus, a vândut toate câte avea şi l‑a cumpărat. Asemenea este iarăşi împărăţia cerurilor cu un năvod aruncat în mare şi care adună tot felul de peşti. Iar când s‑a umplut, l‑au tras pescarii la mal şi, şezând, au ales în vase pe cei buni, iar pe cei răi i‑au aruncat afară. Aşa va fi la sfârşitul veacului: vor ieşi îngerii şi vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor drepţi. Şi îi vor arunca în cuptorul cel de foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Înţeles‑aţi toate acestea? Zis‑au Lui: Da, Doamne. Iar El le‑a zis: De aceea, orice cărturar cu învăţătură despre împărăţia cerurilor este asemenea unui om gospodar, care scoate din vistieria sa noi şi vechi. Iar după ce Iisus a sfârşit aceste pilde, a trecut de acolo. Şi venind în patria Sa, îi învăţa pe ei în sinagoga lor.

(12) Din Sfânta Evanghelie de la Ioan

(VIII, 51‑59)

(letrină două rânduri) Zis‑a Domnul către iudeii care veniseră atunci la Dânsul: Adevărat, adevărat zic vouă: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac. Iudeii I‑au zis: Acum am cunoscut că ai demon. Avraam a murit, de asemenea şi proorocii; şi Tu zici: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va gusta moartea în veac. Nu cumva eşti Tu mai mare decât Tatăl nostru Avraam, care a murit? Şi au murit şi proorocii. Cine Te faci Tu a fi? Iisus a răspuns: Dacă Mă slăvesc Eu pe Mine Însumi, slava Mea nimic nu este. Tatăl Meu este Cel care Mă slăveşte, despre Care ziceţi voi că este Dumnezeul vostru. Şi nu L‑aţi cunoscut, dar Eu îl ştiu; şi, dacă aş zice că nu‑L ştiu, aş fi mincinos, asemenea vouă. Ci îl ştiu şi păzesc cuvântul Lui. Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă ziua Mea şi a văzut‑o şi s‑a bucurat. Deci au zis iudeii către El: încă nu ai cincizeci de ani şi l‑ai văzut pe Avraam? Iisus le‑a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam. Deci au luat pietre ca să arunce asupra Lui. Dar Iisus S‑a ferit şi a ieşit din templu şi, trecând prin mijlocul lor, S‑a dus.

(13) Din Sfânta Evanghelie de la Matei

(XII, 30‑37)

(letrină două rânduri) Zis‑a Domnul: Cine nu este cu Mine este împotriva Mea, şi cine nu adună cu Mine, risipeşte. De aceea vă zic: Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta. Celui care va zice cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui care va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui, nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie. Ori spuneţi că pomul este bun şi rodul lui e bun, ori spuneţi că pomul este rău şi rodul lui e rău, căci după roadă se cunoaşte pomul. Pui de vipere, cum puteţi să grăiţi cele bune, odată ce sunteţi răi? Căci din prisosul inimii grăieşte gura. Omul cel bun din comoara lui cea bună scoate afară cele bune, pe când omul cel rău din comoara lui cea rea scoate afară cele rele. Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care‑l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit.

(14) Din Sfânta Evanghelie de la Ioan

(XII, 24‑26; 35‑36)

(letrină două rânduri) Zis‑a Domnul către ucenicii Săi: Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă. Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică. Dacă‑Mi slujeşte cineva, să‑Mi urmeze, şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă‑Mi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va cinsti. Deci le‑a zis Iisus: încă puţină vreme Lumina este cu voi. Umblaţi cât aveţi Lumină, ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge. Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii.

(15) Din Sfânta Evanghelie de la Luca

(XII, 32‑40)

(letrină două rânduri) Zis‑a Domnul: Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia. Vindeţi averile voastre şi daţi milostenie; faceţi‑vă pungi care nu se învechesc, comoară neîmpuţinată în ceruri, unde fur nu se apropie, nici molie nu o strică. Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră. Să fie mijloacele voastre încinse şi făcliile voastre aprinse. Şi voi fiţi asemenea oamenilor care aşteaptă pe stăpânul lor când se va întoarce de la nuntă, ca, venind şi bătând, îndată să‑I deschidă. Fericite sunt slugile acelea pe care, venind, stăpânul le va afla veghind. Adevărat zic vouă că se va încinge şi le va pune la masă şi, apropiindu‑se le va sluji. Fie că va veni la straja a doua, fie că va veni la straja a treia, şi le va găsi aşa, fericite sunt acelea. Iar aceasta să ştiţi, că, de ar şti stăpânul casei în care ceas vine furul, ar veghea şi n‑ar lăsa să i se spargă casa. Deci şi voi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni.

Evanghelii ce se citesc la stâlpi

Evangheliile Învierii

1. Din Sfânta Evanghelie de la Matei

(XXVIII, 16‑20)

(letrină două rânduri) În vremea aceea cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus. Şi văzându‑L, I s‑au închinat, ei care se îndoiseră. Şi apropiindu‑Se, Iisus le‑a vorbit lor, zicând: Datu‑Mi‑s‑a toată puterea în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându‑le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându‑le să păzească toate câte v‑am poruncit vouă, şi iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin!

2. Din Sfânta Evanghelie de la Marcu

(XVI, 1‑8)

(letrină două rânduri) În vremea aceea, după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să‑L ungă. Şi dis‑de‑dimineaţă, în prima zi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? Dar, ridicându‑şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. Şi, intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s‑au spăimântat. Iar el le‑a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L‑au pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo Îl veţi vedea, după cum v‑a spus. Şi ieşind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică şi de uimire, şi nimănui nimic n‑au spus, căci se temeau.

3. Din Sfânta Evanghelie de la Marcu

(XVI, 9‑20)

(letrină două rânduri) În vremea aceea, după ce a înviat dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii, El S‑a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni. Aceea, mergând, a vestit pe cei ce fuseseră cu El şi care se tânguiau şi plângeau. Şi ei, auzind că este viu şi că a fost văzut de ea, n‑au crezut. După aceea, S‑a arătat în alt chip, la doi dintre ei, care mergeau la o ţarină. Şi aceia, mergând, au vestit celorlalţi, dar nici pe ei nu i‑au crezut. La urmă pe când cei unsprezece şedeau la masă, li S‑a arătat şi i‑a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, căci n‑au crezut pe cei ce‑L văzuseră înviat. Şi le‑a zis: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi. Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu, demoni vor izgoni, în limbi vor grăi, şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu‑i va vătăma, peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi. Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S‑a înălţat la cer şi a şezut de‑a dreapta lui Dumnezeu. Iar ei, plecând, au propovăduit pretutindeni şi Domnul lucra cu ei şi întărea cuvântul, prin semnele care urmau. Amin.

4. Din Sfânta Evanghelie de la Luca

(XXIX, 1‑12)

(letrină două rânduri) În ziua cea dintâi a săptămânii, foarte de dimineaţă, au venit femeile la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră. Şi au găsit piatra răsturnată de pe mormânt. Şi intrând, nu au găsit trupul Domnului Iisus. Şi fiind ele încă nedumerite de aceasta, iată doi bărbaţi au stat înaintea lor, în veşminte strălucitoare. Şi înfricoşându‑se ele şi plecându‑şi feţele la pământ, au zis aceia către ele: De ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi? Nu este aici, ci S‑a sculat. Aduceţi‑vă aminte cum v‑a vorbit, fiind încă în Galileea, zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, iar a treia zi să învieze. Şi ele şi‑au adus aminte de cuvintele Lui. Şi întorcându‑se de la mormânt, au vestit toate acestea celor unsprezece şi tuturor celorlalţi. Iar ele erau: Maria Magdalena şi Ioana şi Maria lui Iacov şi celelalte împreună cu ele, care ziceau către Apostol acestea. Şi cuvintele acestea au părut înaintea lor ca o aiurare şi nu le‑au crezut. Şi Petru, sculându‑se, a alergat la mormânt şi, plecându‑se, a văzut giulgiurile singure zăcând. Şi a plecat, mirându‑se în sine de ceea ce se întâmplase.

5. Din Sfânta Evanghelie de la Luca

(XXIV, 12‑35)

(letrină două rânduri) În vremea aceea, sculându‑se Petru, a alergat la mormânt şi, plecându‑se, a văzut giulgiurile singure zăcând. Şi a plecat, mirându‑se în sine de ceea ce se întâmplase. Şi iată, doi dintre ei mergeau în aceeaşi zi la un sat care era departe de Ierusalim, ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus. Şi aceia vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea. Şi pe când vorbeau şi se întrebau între ei, Iisus însuşi, apropiindu‑Se, mergea împreună cu ei. Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu‑L cunoască. Şi El a zis către ei: Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi unul cu altul în drumul vostru? Iar ei s‑au oprit, cuprinşi de întristare. Răspunzând, unul cu numele Cleopa a zis către El: Tu singur eşti străin în Ierusalim şi nu ştii cele ce s‑au întâmplat în el zilele acestea? El le‑a zis: Care? Iar ei I‑au răspuns: Cele despre Iisus Nazarineanul, Care era prooroc puternic în faptă şi în cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor. Cum L‑au osândit la moarte şi L‑au răstignit arhiereii şi mai‑marii noştri; iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; şi cu toate acestea, astăzi este a treia zi de când s‑au petrecut acestea. Dar şi nişte femei de ale noastre ne‑au spăimântat ducându‑se dis‑de‑dimineaţă la mormânt, şi negăsind trupul Lui, au venit zicând că au văzut arătare de îngeri, care le‑au spus că El este viu. Ia unii dintre noi s‑au dus la mormânt şi au găsit aşa precum spuseseră femeile, dar pe El nu L‑au văzut. Şi El a zis către ei: O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima ca să credeţi toate câte au spus proorocii! Nu trebuia, oare, ca Hristos să pătimească acestea şi să intre în slava Sa? Şi începând de la Moise şi de la toţi proorocii, le‑a tâlcuit lor, din toate Scripturile cele despre El. Şi s‑au apropiat de satul unde se duceau, iar El se făcea că merge mai departe. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: Rămâi cu noi că este spre seară şi s‑a plecat ziua. Şi a intrat să rămână cu ei. Şi când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat şi, frângând, le‑a dat lor. Şi s‑au deschis ochii lor şi L‑au cunoscut; şi El S‑a făcut nevăzut de ei. Şi au zis unul către altul: Oare nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile? Şi, în ceasul acela sculându‑se, s‑au întors la Ierusalim şi au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei, care ziceau că a înviat cu adevărat Domnul şi S‑a arătat lui Simon. Şi ei au istorisit cele petrecute pe cale şi cum a fost cunoscut de ei la frângerea pâinii.

6. Din Sfânta Evanghelie de la Luca

(XXIV, 36‑53)

(letrină două rânduri) În vremea aceea, sculându‑Se din morţi, Iisus a stat în mijlocul ucenicilor Săi şi le‑a zis: Pace vouă! Iar ei, înspăimântându‑se şi înfricoşându‑se, credeau că văd duh. Şi Iisus le‑a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi‑Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am. Şi zicând acestea, le‑a arătat mâinile şi picioarele Sale. Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându‑se, El le‑a zis: Aveţi aici ceva de mâncare? Iar ei L‑au dat o bucată de peşte fript şi dintr‑un fagure de miere. Şi luând, a mâncat înaintea lor. Şi le‑a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le‑am grăit către voi, fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi. Atunci le‑a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Şi le‑a spus că aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învieze din morţi a treia zi, şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteţi martorii acestora. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus. Şi i‑a dus afară până spre Betania şi, ridicându‑Şi mâinile, i‑a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S‑a despărţit de ei şi S‑a înălţat la cer. Iar ei, închinându‑se Lui, s‑au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.

7. Din Sfânta Evanghelie de la Ioan

(XX, 1‑10)

(letrină două rânduri) Iar în ziua întâi a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis‑de‑dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt. Deci a alergat şi a venit la Simon‑Petru şi la celălalt ucenic pe care‑l iubea Iisus şi le‑a zis: Au luat pe Domnul din mormânt şi noi nu ştim unde L‑au pus. Deci au ieşit Petru şi celălalt ucenic şi veneau la mormânt. Şi cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic, alergând înainte, mai repede decât Petru, a sosit cel dintâi la mormânt. Şi, aplecându‑se, a văzut giulgiurile puse jos, dar n‑a intrat. A sosit şi Simon‑Petru, urmând după el, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse jos, iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată, la o parte, într‑un loc. Atunci a intrat şi celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut. Căci încă nu ştiau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morţi. Şi s‑au dus ucenicii iarăşi la ai lor.

8. Din Sfânta Evanghelie de la Ioan

(XX, 11‑18)

(letrină două rânduri) În vremea aceea Maria stătea afară lângă mormânt plângând. Şi pe când plângea, s‑a aplecat spre mormânt. Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe şezând, unul către cap şi altul către picioare, unde zăcuse trupul lui Iisus. Şi aceia i‑au zis: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea le‑a zis: Că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L‑au pus. Zicând acestea, ea s‑a întors cu faţa şi a văzut pe Iisus stând, dar nu ştia că este Iisus. Zis‑a ei Iisus: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea, crezând că este grădinarul, I‑a zis: Doamne, dacă Tu L‑ai luat, spune‑mi unde L‑ai pus şi eu Îl voi ridica. Iisus i‑a zis: Maria! Întorcându‑se, aceea I‑a zis evreieşte: Rabuni! (adică, Învăţătorule). Iisus i‑a zis: Nu te atinge de Mine, căci încă nu M‑am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru. Şi a venit Maria Magdalena vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul şi acestea i‑a spus ei.

9. Din Sfânta Evanghelie de la Ioan

(XX, 19‑31)

(letrină două rânduri) Şi fiind seară, în ziua aceea, întâi a săptămânii, şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le‑a zis: Pace vouă! Şi zicând acestea, le‑a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s‑au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul. Şi Iisus le‑a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M‑a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le‑a zis: Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine vor fi ţinute. Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le‑a zis: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnele cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios. A răspuns Toma şi I‑a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Iisus i‑a zis: Pentru că M‑ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce n‑au văzut şi au crezut! Şi încă multe alte minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s‑au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi crezând, să aveţi viaţă în numele Lui.

10. Din Sfânta Evanghelie de la Ioan

(XXI, 1‑14)

(letrină două rânduri) În vremea aceea, sculându‑Se din morţi, Iisus S‑a arătat iarăşi ucenicilor la Marea Tiberiadei şi S‑a arătat aşa: Erau împreună Simon‑Petru şi Toma, cel numit Geamănul, şi Natanael, cel din Cana Galileii, şi fiii lui Zevedeu şi alţi doi din ucenicii Lui. Simon‑Petru le‑a zis: Mă duc să pescuiesc. Şi i‑au zis ei: Mergem şi noi cu tine. Şi au ieşit şi s‑au suit în corabie, şi în noaptea aceea n‑au